Noua Yamaha MT-09 SP: hyper-naked-ul premium prin excelenta!

Noua Yamaha MT-09 SP: hyper-naked-ul premium prin excelenta!

Cu noul ei motor si sasiu, la pachet cu designul radical care pune in evidenta un look brutal si plin de”muschi”, Yamaha MT-09 este cel mai avansat hyper-naked lansat de Casa din Iwata. Dar, pentru cei care isi doresc si mai mult, Yamaha arunca in lupta si un nou MT-09 SP, chiar si mai exclusivist si mai tehnologizat. De unde doresti sa incepem prezentarea acestei noi bestii?

Sa o facem de la schema coloristica, in mod evident si voit inspirata de nava amiral a supersportivelor Yamaha si anume R1M, tocmai pentru a sublinia caracterul performant al MT-09 SP. Dar, chiar si asa, aceasta motocicleta te imbie la lungi expeditii pe doua roti, intrucat ea este dotata si cu un sistem Cruise Control, care poate fi activat incepand cu treapta patru de viteze si 50 km/h. Viteza poate fi crescuta cu cate 2 km/h prin apasarea unui buton, sau, in mod constant prin tinerea acestuia apasat, actiunea putand fi anulata prin folosirea franelor, a manetei de acceleratiei sau a levierului de ambreiaj. Pe langa faptul ca acest sistem, intalnit la Niken si la Tracer 900 este foarte util la mersul pe autostrada, pilotii nu trebuie sa isi mai consume atentia verificand in mod constant vitezometrul pentru incadrarea in limitele de viteza.

Desigur, acesta este doar inceputul, intrucat, imediat cum ne uitam la suspensii, observam pachetul KYB pentru furca (diamond coating inclus) si Ohlins pentru amortizor, ceea ce inseamna posibilitatea de a obtine scrupuloase reglaje in functie de preferintele pilotului pentru diferite situatii si o manevrabilitate demna de o supersportiva.  Saua  cu cusaturi duble, in culori contrastante cu materialul premium din care este produsa pare a fi mai degraba creatia unei case de moda si a fost dezvoltata, la fel ca si rezervorul, prin metoda Kanno Hyoka. Aceaasta insamna evaluarea perceptiilor si a feedback-ului oferite de riderii de teste, stiut fiind faptul ca astfel de detalii imprima pilotului un inefabil dar atat de necesar sentiment de comuniune si unitate cu motocicleta.

Cadrul Crystal Graphite se potriveste de minune cu bascula din aluminiu anodizat, la fel cum nici combinatia intre galbenul amortizorului Ohlins si negrul pinionului de atac nu este intamplatoare. Ghidonul si manetele au o finisare negru anodizat, iar rezervoarele de lichid de frana sunt de un translucid fumuriu. Bine ai venit in clasa Premium Hyper Naked!

Distribuie: